5,3 milioane Euro pentru asfaltări în Medgidia. Primarul Valentin Vrabie a semnat astăzi contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării

Valentin Vrabie. FOTO Adrian Boioglu
Valentin Vrabie. FOTO Adrian Boioglu

Veștile bune se țin lanț pentru Medgidia. La nici 24 ore după ce edilul Valentin Vrabie a semnat contractul de reabilitare pentru Policlinica Spitalului Medgidia, iată că o nouă sumă record vine în ajutorul locuitorilor.

Citește și: Primarul Valentin Vrabie aduce prima investiție importantă în Medgidia. 1 Milion de Euro pentru Policlinica Spitalului din Medgidia

Este vorba de o finanțare de 5,3 milioane de Euro pentru asfaltarea a zeci de străzi din oraș. Informația a fost prezentată public de primarul care a semnat astăzi, 15 decembrie, contractul cu Ministerul Dezvoltării.

“Astăzi am semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice contractul privind reabilitarea a 48 de străzi din municipiul Medgidia, în valoare de peste 5,3 milioane de euro. Mulțumesc echipei din primărie, care a depus toate eforturile ca într-un timp record să devină posibilă semnarea acestui contract atât de important pentru noi, medgidienii.

Alături de startul proiectului privind reabilitarea Policlinicii Spitalului Municipal Medgidia, reușita de astăzi este dovada vie că, prin eforturi susținute și acțiuni concrete, angajamentul meu pentru Medgidia devine realitate, iar speranțele voastre, certitudini.

Sunt foarte mulțumit că municipiul nostru începe cu pași fermi să capete locul pe care îl merită, transformându-se, treptat, dintr-o cenușăreasă a județului, într-o adevărată prințesă, așa cum merită!”, a declarat primarul Valentin Vrabie.

Valoarea totală a acestui proiect finanțat prin  Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) este de 24.004.722 lei ( peste 5,3 milioane de euro), cofinanțarea suportată din bugetul local al municipiului Medgidia fiind de 2,3% din valoarea totală a obiectivului de investiții, respectiv 554.474 lei.

Proiectul prevede îmbunătățirea infrastructurii de transport în Municipiul Medgidia prin modernizarea a 16 km de drumuri urbane pentru 48 de străzi, respectiv: Ana Ipatescu, Dunării, Licurici, Lebedei, Dimitrie Cantemir, Ion Voda, Iezerului, Nufărului, Crinului, Dobrogeanu Gherea, Lucian Grigorescu, Lucian Grigorescu ( între str. Theodor Aman și str. Mihai Viteazul) Pescărușilor, Rândunelelor, Ilie Dinca, Fdt. Moldovei, Ardealului, Anton Pann, Tineretului, Răzoare, Caraiman, Teilor, Oituz, Jiului, Păcii, Walter Maracineanu, Tăbacăriei, Castanilor, Frasinului, Impăratul Traian, Scarlat Varnav, Ecaterina Varga, Fdt. Viilor, Merilor, Lalelelor, Monumentului, Principatele Unite, Constantin Golea, Maramureș, Dorobanți, Ibrahim Themo, Radu Negru, Tudor Vladimirescu, Vasile Alecsandri, Ecaterina Teodoroiu, Avram Iancu, Plevnei, Siretului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*