Un bărbat a fost prins de jandarmi în timp ce cumpăra substanțe interzise.
Potrivit IJJ Constanța, sâmbătă, 13.01.2024, în jurul orei 11:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflați în timpul unei misiuni de patrulare în municipiul Constanța au observat, pe strada Caraiman, un bărbat care vorbea cu două persoane aflate într-un autoturism. La vederea mașinii jandarmilor, cei trei au avut un comportament suspect și agitat iar mașina cu cei doi a plecat în grabă, fără a putea fi identificată.
“Jandarmii l-au urmărit și oprit pe bărbatul care vorbea cu cei din autoturism și l-au legitimat. Ulterior au efectuat asupra acestuia control corporal preventiv și au găsit asupra lui 6 pachețele de staniol care conțineau o substanță de culoare galben-verzuie. Bărbatul a declarat că este consumator de droguri de mult timp și că nu a cumpărat acele droguri de la cei doi bărbați din mașină, ci de la un alt bărbat, din zona Gării Constanța.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța unde s-au întocmit acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de substanțe interzise (în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri), iar substanțele găsite asupra sa au fost ridicate în vederea confiscării, fiind ulterior predate către organele de poliție abilitate pentru continuarea cercetărilor” – IJJ Constanța.
Be the first to comment