Polițiștii constănțeni au descoperit substanțe psihoactive asupra unui tânăr de 22 de ani.
La data de 4 ianuarie, în jurul orei 00.35, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au depistat, pe strada Baba Novac, o persoană cu un comportament suspect.
“S-a procedat la legitimarea și identificarea acesteia, stabilindu-se că este vorba de un tânăr, de 22 de ani.
În urma efectuării controlului corporal asupra acestuia au fost descoperite un recipient din plastic ce conținea o substanță suspectibilă a avea efecte psihoactive, un grinder și mai multe foițe folosite la confecționarea țigărilor.
În cauză, cercetările au fost preluate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței” – IPJ Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit în posesia unui cetățean român un autoturism marca Volkswagen, ce era căutat de autoritățile din Marea Britanie. Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră au desfășurat joi, 13 octombrie, […]
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Negru Vodă au depistat marți, 01 iunie, trei cetățeni afgani care au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat în România, ascunși în semiremorca unui automarfar. Potrivit Gărzii de […]
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit, pe raza localității Corbu, un autoturism, în valoare de aproximativ 42.000 de lei, care era căutat de autoritățile din Olanda. Potrivit din cadrul Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră […]
Be the first to comment