După ce scăpăm de alegeri, începem să ne bucurăm cu adevărat de iarnă. Consiliul Județean Constanța inaugurează Târgul de iarnă de la Constanța, luni, 12 decembrie, de la ora 17.00.
Evenimentul se desfășoară în perioada 12 – 23 decembrie și aduce în același loc peste 100 de comercianți de cadouri, producători agricoli dar și meșteri populari. Mâncarea tradițională și evenimentele muzicale au fost și ele incluse în program.
Cei mici vor avea ocazia să se întâlnească și cu Moș Crăciun.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
E-Distribuție Dobrogea anunță că a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele […]
În cursul serii de 14 iulie s-a finalizat cea de-a X-a ediție a ”World Choir Games” (Olimpiada Mondială a Corurilor). Corala ortodoxă bărbătească „Armonia” a câștigat o nouă medalie de aur la secțiunea Muzică sacră a cappella, cu un […]
Constănțenii din zona CET, racordați la sistemul centralizat de încălzire, au rămas fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii. Societatea Termoficare Constanța a anunțat că, luni dimineața, din cauza unei avarii apărute pe […]
Be the first to comment