Primăria municipiului Constanța, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de urgență „Dobrogea” al județului Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, CT Bus, Direcția de Sănatate Publică Constanța, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța și reprezentanții SC Chimpex SA, au desfășurat astăzi un amplu exercițiu la Școala gimnazială numărul 37„ “, cu tema: “Activitatea personalului didactic, personalului administrativ și elevilor Școlii gimnaziale nr. 37 în cazul producerii unei accident major în care sunt implicate substanțe periculoase”.
Colaborarea extinsă dintre autorități și comunitate pentru a pregăti elevii în caz de urgență este prioritatară pentru municipalitatea constănțeană. Exercițiul precum cel de astăzi este esențial pentru prevenirea populației în situații de urgență, dar și pentru asigurarea unui climat de siguranță și eficiență în situații critice.
„Alarma la dezastre” constând în 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, s-a dat la ora 10:20, atunci când elevii erau la orele de curs.
Îndrumați de cadrele didactice și după ce li s-au pus măști de protecție, cei 436 de elevii au fost evacuați din clase către curtea școlii de unde au fost preluați de autobuzele CT BUS și duși în afara zonei de pericol.
Conform scenariului, În dimineața zilei de 23 noiembrie, se descarcă cu ajutorul unui stivuitor azotatul de amoniu ambalat din vagoane. Linia CF se afla la o distanță de ~10 m de magazia 60/4. În timpul activității de transport a sacilor către magazie, ca urmare a trecerii peste calea ferată, coroborat cu încărcătura transportată, stivuitorul se răstoarnă. S-a inițiat un incendiu la stivuitor care se extinde și către vagonul aflat în descărcare, ca urmare a contaminării azotatului de amoniu cu scurgeri de combustibil din utilajul utilizat.Incendiul se manifestă cu flacără și degajări de fum. A fost alertat serviciul propriu pentru situații de urgență al societății care acționează la stingerea incendiului cu instalațiile fixe și mobile din dotare.
Pe timpul acțiunii de stingere a incendiului s-a creat o atmosferă periculoasă, formându-se nori de fum toxic care sunt purtați de vânt pe direcția est-vest spre zona catierului KM 4-5 pe o rază de 2,5 km unde este amplasată și Școala Gimnazială Nr.37.
Conform fișei de securiate a azotatului de amoniu, acesta cauzează iritații serioase pentru ochi, căi respiratorii, ale mucoasei nazale și a pielii.
Din acest motiv, în cazul unui astfel de eveniment, se impune evacuarea populației din zona afectată/invecinată.
Pe parcursul efectuării exercițiului de evacuare elevii Școlii Gimnaziale nr.37 s-au comportat foarte bine și au ascultat instrucțiunile profesorilor, îndreptându-se spre locul de adunare stabilit în curtea școlii.
De asemenea, cadrele didactice au verificat sălile de curs pentru a se asigura că toți elevii au recepționat mesajul și au fost evacuați.
Exercițiul s-a desfășurat în condiții de siguranță și a fost un succes. Acesta s-a finalizat la ora 10.58 când a fost transmis semnalul „Încetarea alarmei”.
În acest proiect au fost implicat atât personalul didactiv, cât și cel administrativ.
Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit perfecționarea deprinderilor și reducerea timpului de răspuns în situații limită, precum și pregătirea elevilor, a cadrelor didactice și a personalului auxiliar, în ceea ce privește modul de comportare în situația producerii unui accident chimic.
Pentru că pregătirea este esențială în eficientizarea misiunilor de răspuns, municipalitatea va organiza periodic astfel de activități în unitățile de învățământ constănțene.
Be the first to comment