La data de 19 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, au fost legitimate 42 de persoane și au fost verificate 33 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 5.000 de lei.
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 8 permise de conducere, dintre care 6 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 19 noiembrie a.c., polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe bulevardul Năvodari, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
De asemenea, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora, față de persoanele care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
La razie au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
Be the first to comment