FOTO VIDEO Gihan Eserghep, tătarul umanist care vrea să cucerească primăria Constanța 

Gihan Eserghep și-a lansat candidatura la Primăria Constanța din partea PUSL. FOTO CTnews

Cu o mătură în mână, o pereche de mănuși, un făraș, toate primite în dar, pe scenă, de la Cristian Popescu Piedone, cu sfatul de a face curățenie în Constanța. Așa și-a lansat Gihan Eserghep candidatura din partea PUSL la primărie. Sute de membri și simpatizanți ai Partidului Umanist Social Liberal au fost prezenți la evenimentul politic organizat de liderul organizației județene a PUSL Constanța, Florentin Chiforeanu, la Complexul Melody din Mamaia.

PUSL este primul partid, din Constanța, care își lansează candidatul pentru funcția de primar la alegerile locale din 2024. I-a luat fața partidului AUR, care anunțase că va fi înaintea tuturor la prezentarea candidatului lor. Gihan Eserghep, care a intrat recent în partid, obținând și funcția de președinte al organizației municipale a PUSL Constanța, este cel care, din această postură, și-a asumat și candidatura la scaunul de primar. Până acum nu a făcut politică, de 30 de ani se ocupă doar de afaceri, in transporturi și turism. Dar acum, candidează pentru ca fiica lui, de 2 ani, „să poată trăi intr-un oraș în care să invețe și să rămână, să lucreze, nu să plece spre alte zări”.

Cristian Popescu Piedone a venit special la Constanța pentru a-l susține pe Gihan Eserghep. Sosirea lui era nesigură. Amenințase, la București, că demisionează din funcția de președinte executiv al PUSL, după ce partidul anunțase că o susține pe Gabriea Firea pentru primăria București. Se pare că, intre timp, supărarea i-a trecut și umaniștii constănțeni au răsuflat ușurați.

„Gihan este reprezentantul minorității tătare. Da, Constanța este casa lor (a minorităților etnice). Constănțenii vor rezona. Eu cred că trebuie să demonstreze ceva și un tătar român pentru România. Eu cred în el. Ne-am săturat de mulți vrăjitori care se dau români. De mulți români care se dau români. Este reprezentantul unei minorități etnice. Important este că este român. Dacă trăim liber în România trebuie să respectăm toate etniile. Indiferent de culoare”, a declarat primarul Sectorului 5 pentru CTnews.

Gihan Eserghep, deși admite că ar putea fi o vulnerabilitate, nu consideră că apartenența sa etnică i-ar reduce șansele la șefia primăriei Constanța.

„Ar avea aceleași șanse pe care le-a avut un reprezentant al unei alte minorități să ajungă președintele României”, răspunde, el, rapid, sărind peste mandatele in care Klaus Iohannis a fost primar al Sibiului. Cea mai mare dorință a unui eventual primar PUSL este „să reușim să punem Constanța unde era acum câțiva ani, să devină atractiv pentru toți, întâi și întâi pentru locuitorii orașului, pentru a determina copiii, tinerii absolvenți, să își dorească să rămână, să lucreze în oraș, să aibă teatre, parcuri, locuri de muncă”.

Deocamdată, Constanța arată ca după război. „Traficul rutier este sub orice critică și lucrările  care, chipurile, au fost finalizate, calitatea lor efectivă este dezastruoasă. Dacă vreți să vă plimbați copilul cu un cărucior în orașul Constanța, veți avea surpriza că nu veți reuși să îl deplasați dintr-o parte in alta fără să luați căruțul în brațe. În loc să progresăm, în Constanța regresăm de la an la an. În loc să ne digitalizăm, reinventăm hârtia. În loc să ușurăm viața cetățenilor orașului Constanța, o îngreunăm”.

Gihan Eserghep este convins că, la ora actuală, toți locuitorii Constanței sunt nemulțumiți. „Cine dintre constănțeni susține că este excelent în Constanța, este mai mult decât subiectiv dacă spune că lui i-a plăcut să facă două ore, de la gară, până în Tomis Nord”.

Revenind la apartenența sa etnică, Gihan Eserghep amintește că, în urmă cu 130 de ani,  Medgidia a avut un primar tătar care la acea vreme se lupta să obțină bani de la guvern pentru construirea unei biserici creștin ortodoxe în oraș. A bătut drumul Capitalei și a insistat.  Presa din acea perioadă redă, de altfel, dialogul purtat de primarul tătar, Kemal Agi Amet, cu ministrul Take Ionescu. Acesta il tot refuza, invocând lipsa de fonduri. „La mine tatar musulman estem, la tine ruman şi cristian este. La mine vrei facem biserica la Mejdie, la tine nu vrei? Ruşine bre, aman, aman!”, ar fi reacționat, supărat, primarul, care in final a obținut banii și a terminat construirea bisericii.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*