Misiunile de weekend ale jandarmilor constănţeni

Misiuni ale jandarmilor constănțeni. FOTO IJJ Constanța

În perioada 3 – 5 noiembrie, jandarmii constănţeni vor asigura măsurile de ordine publică la mai multe evenimente sportive care au loc în județul Constanţa.

Astfel, vom fi prezenţi la următoarele manifestări desfăşurate în spaţiul public:

Campionatul Naţional de Gimnastică Aerobică – seniori şi juniori – ediţia 2023, organizat de Federaţia Română de Gimnastică în zilele de 4 şi 5 noiembrie la Sala Sporturilor „Simona Amânar” din municipiul Constanţa;

Meciul de fotbal feminin dintre echipele F.C.V. Farul Constanţa – C.S.M. Alexandria, meci derulat sâmbătă, 04 noiembrie, pe stadionul „Central” din cadrul Complexului Sportiv „Academia Gheorghe Hagi” din Ovidiu;

Partida de fotbal dintre echipele C.S. Axiopolis Cernavodă – C.S. Afumaţi, desfăşurată sâmbătă, pe stadionul „Ideal” din Cernavodă;

Meciul dintre echipele C.S. Gloria Băneasa – A.S. F.C. Agricola Borcea, care are loc sâmbătă, pe stadionul „1 Mai” din comuna Băneasa;

“De asemenea participăm şi în acest weekend, alături de colegii poliţişti, la acţiunile derulate pentru prevenirea şi combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Le recomandăm tuturor participanţilor la evenimentele enumerate anterior să se comporte în conformitate cu normele legale şi cu regulile impuse de organizatori, să acorde o atenţie sporită copiilor şi să aibă grijă de bunurile personale.

De asemenea, în cazul apariţiei unor fapte de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică, îi rugăm pe cetăţeni să semnaleze imediat aceste aspecte forţelor de ordine prezente la faţa locului sau la numărul unic de urgenţe 112” – IJJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*