La data de 26 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Poliție Transporturi și al specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere, au acționat pe linia prevenirii și descoperirii infracțiunilor vamale în domeniul exportului de material lemnos, în baza Planului ”Port Control”.
Astfel, au fost cântărite 6 containere aflate în Portul Constanța Nord, încărcate cu cherestea destinată exportului, operațiunea urmând a fi efectuată de o societate comercială din județul Prahova.
În urma cântăririi containerelor a rezultat că greutatea acestora este cu aproximativ 11.000 de kilograme mai mare decât cea declarată în documentele vamale.
Întreaga marfă, în valoare de peste 450.000 de lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, materialul lemnos urmând a fi inventariat prin cubare.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, prevăzută de Legea 86/2002, privind Codul Vamal al României.
Be the first to comment