Pentru remedierea avariei survenite astăzi – 22 octombrie 2023, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de pe strada Ștefăniță Vodă, din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 11.30 – 18.30.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Ștefăniță Vodă – tronsonul delimitat de str. Badea Cârțan și bd. Aurel Vlaicu, aleea Afinei, Complex Comercial Vivo și Spitalul Euromaterna. Presiune redusă vor avea consumatorii cuprinși între str. Badea Cârțan și Soveja, iar în zonele înalte și la etajele superioare ale imobilelor se va înregistra lipsa totală a acesteia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
D.R.D.P. Constanța a anunțat că în cursul zilei de 14 octombrie încep lucrările de montare parapet rigid – beton, în zona mediană, pe DN 3, între km 249+305 – 252+945, localitățile Valu lui Traian și […]
Un agent din cadrul Poliției municipiului Constanța a fost confirmat cu coronavirus, iar unul dintre colegii săi acuză Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța că nu a făcut anchetă epidemiologică. Potrivit IPJ Constanța, un […]
În perioada 25-30 iunie, în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, controale în 58 de obiective de turism şi […]
Be the first to comment