RAJA S.A. realizează în localitatea Ostrov lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă și dezafectarea rezervoarelor vechi 2-150 mc și Castel apă.
În vederea executării acestor intervenții se va întrerupe furnizarea apei astfel:
Miercuri – 11 octombrie 2023, între orele 08:00 – 16:00, în zona joasă a localității Ostrov, (între DN 3 și Dunăre).
Vineri – 13 octombrie 2023, între orele 08:00 – 16:00, în întreaga localitate.
Investitia face parte din cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța în perioada 2014- 2020. Contract CL 13 – Surse de apă și aducțiuni: Ostrov, Mereni, Plopeni și Comana; Stație de tratare Băneasa; Stație de clorare: Adamclisi, Mereni, Vâlcelele și Tataru; Rezervoare: Zorile și Chirnogeni; Gospodării de apă: Ostrov, Viile, Lanurile, Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni, Furnica, Tufani, Fântâna Mare, Darabani și Comana.”
“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor” – RAJA.
Be the first to comment