Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din localitatea Valu lui Traian, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de la intersecția str. I.C. Brătianu cu Calea Dobrogei.
Intervalul comunicat de RAJA este între orele 09.00 – 16.30.
“Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții companiei de apă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliția Locală Constanța a anunțat că proprietarii teraselor amenajate abuziv au început demolarea acestora, fiind vorba de 21 de astfel de construcții. Polițiștii locali constănțeni au derulat la finalul anului trecut o amplă campanie de […]
Auchan România sărbătorește luna aceasta 18 ani de prețuri mici zi de zi, de parteneriate durabile cu producători locali, de inovație și responsabilitate cu o sărbătoare de oferte. În toate magazinele Auchan, clienții vor putea […]
La Cernavodă grădinițele și creșele au căpătat un grad înalt de importanță în strategia Primăriei, de dezvoltare a comunității. Se fac reparații curente, se reabilitează clădiri, se schimbă infrastructura de la zero, și lucrurile încep […]
Be the first to comment