Primăria Peștera a făcut pregătiri pentru ca noul an școlar să înceapă în cele mai bune condiții

Primăria Peștera. FOTO Adrian Boioglu

Vești bune pentru elevii din Peștera. Primăria din localitate a făcut mai multe lucrări de îmbunătățire a condițiilor în care aceștia vor învăța din 11 septembrie. Astfel, au fost igienizate cele patru structuri care aparțin de Școala gimnazială numărul 1, au fost făcute reperații la terenul de sport și au început pregătirile pentru achiziționarea combustibilului necesar pentru încălzire în timpul iernii.

Primarul comunei Peștera, Nicoleta Vrabie, a declarat pentru CTnews, ce măsuri au fost luate pentru ca elevii să înceapă școala în cele mai bune condiții.

“Am igienizat cele patru structuri școlare care aparțin de Școala gimnazială numărul 1 Peștera, am zugrăvit. Au fost făcute reparații la terenul de sport, au fost înlocuite porțile acestuia. Erau putrezite, pentru că erau din lemn și le-am schimbat cu tot cu plase. Am mai schimbat gresia de pe scările Școlii Gimnaziale de la Peștera. Toate sălile de clasă au fost zugrăvite. Am făcut, de asemenea, reviziile la  mașinile de școală”, a povestit Nicoleta Vrabie.

Lucrările au fost realizate de serviciul public de gospodărie din cadrul Primăriei Peștera. Oamenii de aici s-au ocupat de achiziția de materiale și de lucrările propriu-zise.

De asemenea, primarul din Peștera a menționat și alte lucrări care au fost făcute în ultima perioadă.

“Au schimbat toate bazinele de la toalete. Mai sunt unele lucrări de făcut pe exterior. Suntem în grafic. Nu am modificat mobilierul din clase pentru că am obținut o finanțare de 857.000 de lei pentru dotare cu mobilier și tot ce ține de o sală de sport și un laborator de informatică. Am făcut comandă pentru combustibil solid pentru că toate școlile sunt încălzite cu centrale pe combustibil solid. La început de an școlar domnul director se îngrijește de achiziția de lemne, iar noi de cărbune”, a mai spus Nicoleta Vrabie.

La Peștera, din 11 septembrie, vor începe noul an școlar aproximativ 400 de elevi și preșcolari.

“La sfârșitul anului trecut am avut 394 de elevi și preșcolari. Anul trecut au terminat clasa a VIII-a 36 de elevi. Anul ăsta avem două clase de a VIII-a cu 45 de elevi. În ultimii trei ani am avut aproape 400 de elevi și preșcolari”, a mai declarat primarul din Peștera.

Nicoleta Vrabie a avut și un mesaj pentru elevi și cadrele didactice cu ocazia începutului de an școlar.

“Le doresc succes în noul școlar copiilor. Îi asigurăm de tot sprijinul nostru, să învețe la fel ca până acum, să fie respectuoși cu cadrele didactice și cu părinții. Cadrele didactice sunt numite persoanele care creează oamenii de viitor. Le urăm succes și îi asigurăm de tot sprijinul nostru”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*