O persoană a fost amendată cu 500 de lei de polițiștii locali constănțeni după ce a aruncat ambalaje din hârtie și carton pe domeniul public.
Primăria Constanța a anunțat că în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini cu o persoană care arunca de pe bancheta din spate a unui autoturism ambalaje din hârtie şi carton pe domeniul public, poliţiştii locali constănţeni s-au autosesizat.
“În urma activităţilor specifice desfăşurate, au identificat persoana vinovată de săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute şi sancţionate de art. 6 pct. 2 din HCL nr. 77/2021, iar aceasta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 500 ron.
Vă reamintim că poliţiştii locali monitorizează în permanenţă întreg municipiul Constanţa şi manifestă toleranţă zero faţă de persoanele care încalcă prevederile legale
Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetăţenii şi îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislaţiei de mediu la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.
Precizăm că este foarte important să ne transmiteţi înregistrările video sau foto, pe e-mail, direct din dispozitivul cu care le-aţi efectuat, pentru a se stabili cu exactitate data şi ora săvârşirii faptelor contravenţionale”, a informat Primăria Constanța.
Be the first to comment