Mii de motocicliști se reunesc zilele acestea pe plaja dintre Saturn și Venus la Seawolves Bike Fest

Seawolves Bike Fest, pe plaja dintre Saturn și Venus. FOTO: Facebook Seawolves Bike Fest

Peste 2.000 de motocicliști, atât din țară, cât și din străinătate, sunt așteptați să participe, în perioada 9 – 11 iunie, pe plaja „Recif”, amplasată între stațiunile Saturn și Venus, la cea de-a XV-a ediție a Seawolves Bike Fest.

Evenimentul, organizat de Asociația Seawolves Constanța, susținut de Primăria Mangalia, va reuni miile de motocicliști într-o paradă a cailor putere pe două roți. Prezentarea motocicletelor va avea loc în stațiunile din sudul litoralului, cu participarea mai multor motorbikeri din Germania, Austria, Anglia, Bulgaria, Italia, Serbia, Ungaria, Belgia, Olanda, SUA, Grecia și România.

Pentru desfășurarea paradei în condiții de siguranță maximă, circulația rutieră va fi restricționată temporar, pe un singur sens corespunzător direcției de mers, sâmbătă, 10 iunie, între orele 13.00 – 14.00, conform traseului, respectiv: plecare din dreptul Plajei Adras, pe strada Lavrion, (cordon Saturn Venus) – sensul giratoriu Venus, dreapta pe strada Nicolae Iorga, înainte pe strada Gala Galaction, prin Cap Aurora și Jupiter, până la intersecția cu Neptun, dreapta pe strada Trandafirilor, până la intersecția cu strada Olimp, retur pe strada Trandafirilor, dreapta pe DN 39C (Club Bazin), stânga pe strada Plopilor, dreapta pe DN 39B, stânga pe strada Principesa Elena, până la sensul giratoriu Venus, unde vor intra pe strada Lavrion până la plaja Adras.

În cele trei zile de festival, vor fi organizate concerte rock, seri de folk la foc de tabără, concursuri amuzante între participanți, focuri de artificii și alte evenimente de entertainment pentru fanii moto-rock. La ediția din acest an, vor fi promovate trupe rock aflate la început de drum, trupe din străinătate, dar și altele consacrate, precum: Trooper, Cargo, Dirty Shirt, Altar, Bucium, Rammstein tribute Ungaria.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*