De Ziua Copilului, polițiștii constănțeni i-au sărbătorit pe cei mici în Piața Ovidiu

De Ziua Copilului, polițiștii i-au sărbătorit pe cei mici în Piața Ovidiu. FOTO: IPJ Constanța

Sute de copii s-au bucurat joi, 1 iunie, în Piața Ovidiu din municipiul Constanța, unde au fost întâmpinați cu căldură, zâmbete și baloane de polițiștii constănțeni, care au organizat o activitate dedicată lor.

Cei mici au participat la concursurile „Roata Norocului”, organizate de polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, la sfârșitul cărora au primit premii și legitimații de „polițist pentru o zi”.

Polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au prezentat „roboțelul pirotehnic”, un dispozitiv performant de detectare a explozivilor și de dezamorsare a bombelor.

Copiii au avut, apoi, prilejul de a se fotografia cu cei doi câini polițiști, dar și cu autospecialele polițiștilor rutieriști, nu înainte ca aceștia să le explice regulile de circulație.

Polițiștii criminaliști le-au făcut demonstrații practice cu privire la descoperirea și ridicarea amprentelor sau a altor tipuri de urme.

Totodată, polițiști din cadrul Biroului Protecția Animalelor le-au explicat, micuților, că ei sunt cei care salvează animăluțele aflate în pericol sau bolnave.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*