Polițiști din cadrul Serviciului Transporturi Maritime, în colaborare cu vameșii constănțeni au descoperit marți, 30 mai, într-un container sosit din China Containerul în Portul Constanța Sud – Agigea, mii de piese auto susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unor mărci comerciale.
Astfel, în interiorul acestuia au fost descoperite peste 9.500 de piese auto pentru diferite mărci de autoturisme. Bunurile se ridicau la valoarea de aproximativ 2.500.000 de lei dacă ar fi fost comercializate la valoarea pieselor originale.
Toate bunurile descoperite în container, ridicate în vederea confiscării, sunt susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unor mărci comerciale. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunii de punere in circulație de mărfuri contrafăcute.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
DSVSA Constanţa realizează acţiuni de evaluare, supraveghere şi control în unităţile supuse autorizării/înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în baza legislaţiei sanitare veterinare în vigoare prin tehnici, proceduri specifice şi recoltări de probe pentru […]
Sindicatul Liber al Navigatorilor din Flota Maritimă Comercială se pregătește pentru marea întâlnire cu Moș Crăciun. Chiar dacă tăticii lor sunt plecați peste mări și țări, copiii marinarilor vor avea parte de daruri din partea […]
În perioada 13 – 15 octombrie, jandarmii constănţeni vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice şi sportive care au loc în județul Constanţa în această perioadă. Astfel, în acest weekend vom fi prezenţi […]
Be the first to comment