Zeci de migranți din Afganistan, depistați de polițiștii de frontieră constănțeni

Poliţiştii de frontieră constănțeni au depistat, într-o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, douăzeci și șase de cetățeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în România din Republica Bulgaria.

Potrivit Gărzii de Coastă, în cursul zilei de joi, 25 mai, poliţiştii de frontieră din Ostrov au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență.

„Astfel, în jurul orelor 00.30, pe DN 3, în zona localității Ostrov, polițiștii de frontieră au oprit pentru control o autoutilitară, înmatriculată în Bulgaria, condusă de un cetățean bulgar, în care se afla un grup de 26 de cetățeni străini. Întrucât persoanele nu își justificau prezența în zonă au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare”, au transmis reprezentanții instituției.

La cercetări a rezultat faptul că sunt 26 cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 45 ani, care au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.

În cauză cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a condițiilor în care s-a săvârșit fapta dar și pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a eventualelor persoane care au facilitat trecerea ilegală și transportul migranților.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*