Noaptea filmelor, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Cu prilejul celei de-a XIX-a ediții a Nopții Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, 13 mai, în numeroase instituții culturale din țară, atât muzee, cât și alte entități culturale și studiouri creative, Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, organizează, Noaptea Filmelor, deschizând porțile Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” până târziu în noapte.

Astfel, iubitorii acestor manifestări culturale în nocturnă sunt așteptați pe 13 mai, la ora 22.30, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, unde va rula filmul „Night at the Museum: Secret of the Tomb” (2014) – O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului”. Intrarea este liberă.

Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte.

La Noaptea Muzeelor 2022 au participat peste 240 de muzee şi case memoriale, galerii și grădini de artă, institute și centre culturale, rezidențe, saloane şi studiouri creative, castele, palate, cetăți, teatre, universități, cinematografe, biblioteci, primării sau „case ale experimentelor din toată țara”.

Pentru noaptea de 13 mai 2023, filmul pe care vi-l propunem, „Night at the Museum: Secret of the Tomb (2014) / O noapte la muzeu: Secretul faraonului”, va fi programat în intervalul orar 22.30 – 24.00. Filmul este cea mai sălbatică și plină de aventuri „ Noapte la muzeu” din câte au fost, cu Larry Daley (Ben Stiller) călătorind în jurul pământului, unind personajele favorite cu altele noi și îmbarcându-se într-o căutare epică pentru a salva magia înainte de a dispărea pentru totdeauna.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*