FOTO Polaris M Holding organizează o acțiune de ecologizare a plajei Perla, cu implicarea a peste 30 de preșcolari de la Grădinița Tărâmul Basmelor

Acțiune de ecologizare a plajei Perla, cu implicarea a peste 30 de preșcolari de la Grădinița Tărâmul Basmelor. FOTO: Polaris M Holding

Micii ecologiști de la Grădinița cu Program Prelungit – Tărâmul Basmelor au impresionat în timpul unei acțiuni de ecologizare, organizată de Polaris M Holding joi, 11 mai, pe plaja Perla din stațiunea Mamaia.

Peste 30 de copii au luat parte la această inițiativă, echipați cu saci, mănuși și veste de protecție, dornici să contribuie la curățarea plajei și să transmită un mesaj puternic despre importanța protejării mediului înconjurător. Cu determinare și responsabilitate, cei mici s-au împărțit în echipe de doi, fiecare având un rol bine stabilit: unul se ocupa de colectarea deșeurilor, iar celălalt de gestionarea sacului. Cu o atitudine matură și conștientizând impactul negativ al deșeurilor aruncate la întâmplare, preșcolarii au adunat exclusiv deșeuri reciclabile.

„Pentru că toți producem deșeuri, este obligația fiecăruia de a avea un comportament responsabil față de mediu, pentru că acest lucru influențează sănătatea ecosistemelor, ucigând animale și punând în pericol sănătatea noastră”, au precizat organizatorii.

Această acțiune a avut ca scop principal să tragă un semnal de alarmă cu privire la consecințele aruncării deșeurilor în natură. Participarea copiilor la această activitate le-a oferit o perspectivă reală asupra problemelor de mediu și i-a implicat în găsirea unei soluții concrete. Prin intermediul acestei inițiative, micuții au devenit conștienți de puterea pe care o au și de importanța protejării mediului înconjurător.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*