Un tânăr de 18 ani a pornit o locomotivă din depoul de la Medgidia și s-a plimbat cu ea câteva sute de metri

Locomotivă de tren marfar. FOTO Cătălin SCHIPOR

Un tânăr de 18 ani, din Medgidia, s-a ales cu un dosar penal după ce a urcat într-o locomotivă și s-a plimbat cu ea pe o distanță de 200 de metri.

Astfel, potrivit IPJ Constanța, la data de 10 mai, polițiști din cadrul Secției Regionale Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Feroviare/ Transporturi Navale Medgidia, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a urcat într-o locomotivă garată și a pus-o în mișcare.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un bărbat, de 18 ani, care ar fi deplasat locomotiva pe o distanță de aproximativ 200 de metri. El ar fi intrat în cabina de conducere, a ridicat și conectat pantograful, după care a pus locomotiva în mișcare. Acesta a rulat apoi până a ajuns pe o altă linie, unde s-a oprit.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*