Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat luni, 08 mai, un bărbat, de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor după ce a primit din străinătate un colet în care se aflau arme de foc.
Astfel, potrivit Poliției Județene Constanța, luni, 8 mai, în jurul orei 11.50, bărbatul a fost depistat în flagrant, pe strada Unirii din municipiul Constanța, în timp ce ridica un colet sosit din străinătate, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, în care se aflau arme de foc. În interiorul coletului, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit două arme neletale supuse autorizării, respectiv o pușcă cu aer comprimat, de calibrul 5,5 mm, și un pistol, de calibrul 9 mm, precum și o cutie cu 10 cartușe, de calibrul 9 mm, cu gaz iritant-lacrimogen.
Armele și muniția au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat și o femeie din Drobeta Turnu Severin au fost prinși de polițiști după ce au furat aproximativ 5.000 de lei din mai multe bancomate din municipiul Constanța. Polițiștii de investigații criminale din cadrul […]
Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din bd. Tomis nr. 51 pentru ocuparea unor posturi contractuale vacante în cadrul Serviciului Public de Gestionare Animale Abandonate, Direcția Gestionare Servicii Publice: – inspector specialitate gradul II […]
Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit, marți, într-un accident rutier produs în apropiere de Gura Dobrogei, după ce, aflat la volanul unui autoturism, a acroșat o betonieră. Potrivit polițiștilor constănțeni, în […]
Be the first to comment