FOTO Concert emoționant în Constanța ce a marcat un an de prietenie și solidaritate între copiii români și ucraineni

Concert emoționant în Constanța. FOTO: Asociatia JRS România

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța a găzduit la sfârșitul acestei săptămâni concertul „Un an în România”, un eveniment emoționant care a celebrat legăturile de prietenie și solidaritate dintre copiii români și ucraineni din oraș.

Peste 300 de copii și părinți au participat la acest eveniment, reprezentând școlile nr. 3, 6, 11, 16 și 40, instituții ce și-au deschis porțile pentru a oferi copiilor ucraineni șansa de a trăi o viață normală prin activități educaționale și extracuriculare.

În ultimul an, peste 600 de copii ucraineni au beneficiat de sprijinul și atenția cadrelor didactice, a părinților români, precum și de prietenia necondiționată a colegilor lor români. Evenimentul a evidențiat cât de mult au învățat și au crescut împreună copiii din ambele comunități.

Spectacolul a inclus dansuri, poezii și cântece, prin care copiii ucraineni și-au exprimat recunoștința și au transmis un mesaj de pace și speranță pentru o copilărie fericită. Un moment deosebit de emoționant a fost interpretarea melodiei populare „Oh, pe pajiște este un viburnum roșu” în limbile ucraineană și română.

Concertul reprezintă nu doar o sărbătoare a prieteniei, ci și o recunoaștere a eforturilor tuturor voluntarilor și instituțiilor locale din Constanța care au contribuit la adaptarea elevilor ucraineni. Proiectul „O șansă la o viață normală”, inițiat de Asociația JRS România, susține educația a cel puțin 600 de copii ucraineni și implică 40 de profesori ucraineni care își desfășoară activitatea în școlile din Constanța. În total, peste 2.000 de copii sunt sprijiniți de 150 de profesori ucraineni în 23 de huburi educaționale din mai multe orașe din țară, printre care şi București, Galați și Ploiești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*