Culmea monopolului! RADET îi amenință cu pușcăria pe cei care se debranșează

Sediul RADET Constanța
Sediul RADET Constanța

Compania care solicită cel puțin 500 lei și un dosar întreg pentru un aviz și o țeavă tăiată a ajuns să amenințe constănțenii cu închisoarea. RADET Constanța a transmis un comunicat de presă prin care susține că locuitorii orașului care nu își iau avizele de la ei sunt pasibili de închisoare pânp la 3 ani sau amendă.

Redăm integral comunicatul halucinant al RADET Constanța

“RADET Constanța atenționează solicitanții de avize de amplasament necesare obținerii certificatului de urbanism și a autorizației de construcție, că avizul pentru branșament la rețeaua de gaze este eliberat doar pentru alimentarea mașinilor de gătit. De asemenea avizul eliberat pentru instalația de gaze pe casa scării este supus aceleiași condiții legale.

Nerespectarea prevederilor cuprinse în cele două avize care fac referire la o instalație ce funcționează în mod unitar (branșament de alimentare și instalație de distribuție gaze) intră în sfera de reglementare a art. 3 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții: 

“Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor”. 

Nerespectarea acesteia constitue infracțiune și cade sub incidența sancțiunilor prevăzute de  art. 24 din aceeași lege:

”Executarea, fără autorizație de construire sau de desființare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor prevazute la art. 3 lit. b, respectiv lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrări. Aceste infracțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.’’

RADET Constanța vă solicită să respectați condițiile prevăzute în Avizele ce v-au fost eliberate”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Comments

  1. Cred ca nu au citit legea pana la capăt. La articolul 11 litera f se arată categoriile de lucrări pentru care nu este necesară obținerea autorizației de construire, categorie in care intra si montarea centralelor termice si instalațiile de utilizare gaze naturale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*