Un grup format din 72 de elevi de clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială nr. 16, au vizitat stația de sortare și reciclare a Polaris M Holding, în cadrul Programului Național „Săptămâna Verde”.
În timpul vizitei, elevii au aflat ce se întâmplă cu deșeurile reciclabile după ce sunt colectate de la populație și până când ajung la reciclatorul final. Primul pas și cel mai important în procesul reciclării îl reprezintă colectarea separată a deșeurilor. Acest pas trebuie să înceapă de acasă și să continue în orice loc ne aflăm.
Astfel, deșeurile colectate separat care ajung în stație de sortare sunt presortate, în primă fază, în funcție de volum. Deșeurile voluminoase din carton, lemn, plastic nu vor mai intra in stația de sortare, ci vor fi balotate direct și trimise către reciclatorii finali. Restul deșeurilor reciclabile vor ajunge la banda de sortare unde are loc efectiv sortarea pe categorii, în funcţie de culoare și material.
Folia din LDPE este singurul material care se reciclează în stația de sortare din Constanța. Produsele rezultate în urma reciclării foliei sunt granule de diferite culori, care ulterior vor fi folosite la fabricarea de saci menajeri.
„Deșeurile reciclabile pe care le producem zilnic sunt o resursă, nu sunt gunoi, și prin colectare separată ele pot fi reciclate și transformate în materie primă pentru produse noi. Mulțumim domnilor profesori Pădureanu Elena, Niță Daniela, Costescu Violeta și Daniel Antonaru, precum și elevilor de la Școala Gimnaziala Nr.16 Constanta pentru vizită”, au transmis reprezentanții Polaris M Holding.
Be the first to comment