RAJA oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța, dar și în Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord

Lucrare programată la Stația de Pompare Palas Constanța. FOTO arhivă RAJA SA

La nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța se vor executa, în perioada 28 martie, ora 22.00 – 30 martie, ora 15.00, lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și de realizare a unui by-pass..

Tot în acest interval, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelelor de distribuție din municipiul Constanța, în alte 7 puncte de lucru unde se vor monta vane de legătură, cu diametre cuprinse între 150 și 1.000 mm, debimetre pentru măsurarea și reglarea presiunii, precum și cuplarea unei noi conducte la sistemul centralizat. Aceste investiții se vor executa din fonduri proprii și sunt necesare pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii în vederea evitării producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas;
  • Cartierele Brătianu și Medeea;
  • Zona industrială;
  • Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
  • Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
  • Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
  • Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
  • Cartierul Faleză Sud;
  • Cartierele Far, Abator, Gară, ICIL, Balada, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
  • Zonele Baba Novac și Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest;
  • Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Potrivit RAJA, pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate varia de la șase până la nouă ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, au transmis reprezentanții instituției.

Lucrările din cadrul Stației de Tratare și Pompare Palas sunt prevăzute în Contractul CL33 – „Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată și refulări aferente în municipiul Constanța”, în valoare de aproape 76 de milioane de lei, cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*