Peste 120 de misiuni, executate de pompierii constănțeni în weekendul recent încheiat

Autospeciale de stingere de capacitate mare, în dotarea pompierilor constănțeni. FOTO: ISU „Dobrogea”

Pompierii militari constănțeni au executat, în weekendul care s-a încheiat, 126 misiuni, cele mai multe din ele, 94, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța, pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 12 incendii, în urma cărora nu s-au înregistrat victime, ci pagube materiale. Șase dintre acestea au fost incendii de vegetație uscată, resturi menajare și cauciucuri, iar alte șase s-au manifestat la locuințe.

Exemplu:

  • În cursul după-amiezii de vineri, 10 martie, prin apel la numărul unic de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină la un incendiu ce a cuprins o casă din cartierul Peninsula, din orașul Năvodari. Primul apel la numărul unic de urgență 112 a fost efectuat puțin înainte de ora 16.00. La momentul primirii apelului, flăcările se propagaseră deja de la o anexă, la polistirenul care învelea casa, apoi au urcat spre pod și au răbufnit, cel mai probabil acela fiind și momentul în care focul a fost vizibil, iar oamenii s-au alertat și au sunat la 112. Până la sosirea echipajelor de intervenție, oamenii din zonă deja se mobilizaseră și încercau să limiteze focul cu ajutorul mijloacelor de primă intervenție. Imediat, pompierii militari au constituit un binom de căutare-salvare și un altul pentru localizarea focarului în timp ce, în exterior, acționa un dispozitiv care împiedica propagarea incendiului la gospodăriile învecinate, pentru că acest pericol era unul real. Intervenția a durat mai bine de o oră și jumătate și a fost nevoie de întreaga capacitate a Stației de Pompieri Midia-Năvodari dar și de autospeciale în sprijin de la două subunități – Detașamentul de Pompieri „Slt. Fripis Marius Daniel” și Detașamentul de Pompieri Palas. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci pagube materiale.

În zilele de 10, 11 și 12 martie, pompierii militari au intervenit și în cazul a șapte accidente rutiere, soldate cu 11 victime, care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, cinci dintre ele fiind ulterior transportate la spital.

De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în 13 alte situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/ aterizare elicopter SMURD, ori salvare animale captive în medii ostile vieții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*