VIDEO Oamenii care îi ajută pe migranți să se integreze în România

Cosmin Bârzan, coordonatorul cursului. FOTO Adrian Boioglu
Cosmin Bârzan, coordonatorul cursului. FOTO Adrian Boioglu

Te-ai întrebat vreodată cum se descurcă o persoană care a fugit de război sau de problemele politice din țara sa și a nimerit în România? O mână de oameni învăță în aceste zile exact despre acest subiect. Centrul pentru Resurse Civice din Constanța este organizația care îi școlește pe cei care vor să ajute oamenii care fug din calea războiului, dar și pe medicii, oamenii de afaceri sau studenții care încearcă să-și refacă viața în România.

Joi, 20 octombrie 2016, a avut loc o sesiune la care au luat parte mediatori interculturali din Regiunea Sud-Est, reprezentanți ai instituțiilor locale și jurnaliști. Tema discutată a fost “Relaţionarea cu instituţiile și autorităţile locale, regionale şi nationale în România”.

Cursul de instruire pentru mediatori interculturali, care se desfășoara în perioada 19 – 21 octombrie, este parte componentă a proiectului „INTEGRARE+: Servicii și asistență pentru migranți în Regiunea 2”, care vizează acordarea de servicii sociale beneficiarilor unei forme de protecție și resortisanților țărilor terțe aflați în România.

Proiectul „INTEGRARE+: Servicii și asistență pentru migranți în Regiunea 2”, este finanțat prin Programul Național – Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare. Beneficiarul proiectului este fundația World Vision România, iar cei doi parteneri sunt Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare și Asociația Centrul pentru Resurse Civice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*