Consilierul local al PSD Constanța, Daniel Georgescu, îi solicită primarului Vergil Chițac, printr-o scrisoare, ca în ședințele Consiliului Local Municipal Constanța să revină la prezența fizică a consilierilor și să se renunțe la formatul online, practicat încă de la începutul pandemiei de coronavirus.
„Conform art.139 din OUG nr 57/2019, în România, ședințele Consiliului Local sunt publice. Din perioada pandemiei, acestea nu se mai desfășoară cu prezență fizică, ci online. Dar, atât timp cât prevederile art.27 alin 2.1 din HCL 3612021, privind imposibilitatea prezenței consilierilor locali la locul de desfăşurare a ședințelor, nu se mai aplică în aceiași parametri și toți am revenit la activităţile obișnuite în toate domeniile, de ce ședințele Consiliului local al Municipiului Constanţa încă se desfășoară online?”, îl întreabă Daniel Georgescu pe edilul Constanței.
El spune că desfășurarea online a ședințelor dă ocazia unor abuzuri și consideră că ședințele CLM Constanța ar trebui să se desfășoare cu prezența fizică a consilierilor locali.
„Presa locală a semnalat situații în care la întrunirile CLC, participanții țineau camerele video închise. Mai mult, desfășurarea online a ședințelor dă ocazia și altor abuzuri, deși Codul Administrativ precizează că se asigură luarea cuvântului unui inițiator de proiect de hotărâre, ori de câte ori solicită acest lucru. Este vorba de faptul că în online președintele de ședință poate decide după bunul plac dacă oprește sau nu microfonul unui consilier local în timpul unei intervenții conforme Codului Administrativ. Consider că multe puncte de pe Ordinea de Zi a ședinței din 28 februarie 2023 sunt destul de importante pentru ca aceasta să se desfășoare în format fizic. În speranța că solicitarea mea va avea un răspuns pozitiv, vă mulțumesc!”, și-a încheiat Daniel Georgescu scrisoarea adresată primarului Vergil Chițac.
Be the first to comment