Începând cu data de 24 octombrie 2016, constănțenii pot depune formularele de Cerere și declarație pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, în funcție de modalitatea de încălzire, la următoarele sedii ale Primăriei Municipiului Constanța:
1. Persoanele care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat (asociațiile de locatari/proprietari sau persoanele fizice cu contracte individuale încheiate cu RADET Constanta) vor depune cererile la sediul Primăriei de pe strada Ecaterina Varga nr. 25-27 de luni până vineri între orele 09:00 – 13:00, telefon 0241.488.163, 0241.488.185;
2. Persoanele care se încălzesc cu gaze naturale și energie electrică vor depune cererile la sediul Primăriei de la City Park Mall (Centrul de informare cetățeni situat la etajul 1) de luni până vineri între orele 09:00 – 13:00, telefon 0241.485.527, 0241.485.523;
3. Persoanele care se încălzesc cu lemne de foc vor depune cererile la sediul Primăriei de pe strada Amzacea, nr. 13 de luni până vineri între orele 09:00 – 13:00, telefon 0241.484.218.
Pentru orice nelămuriri sunați la numerele de telefon de mai sus sau trimiteți email pe adresa HYPERLINK “mailto:ajutoareincalzire@primaria-constanta.ro”ajutoareincalzire@primaria-constanta.ro.
Pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței pentru luna noiembrie, termenul de depunere a solicitărilor este 20 noiembrie inclusiv.
Termenele lunare de depunere a solicitarilor noi de ajutor de încălzire sunt până pe data de 20 a fiecărei luni pentru a putea fi luați în evidență cu luna respectivă.
“Reamintim că informații referitoare la Formularul de cerere și declarație pe propria răspundere, condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței, actele necesare în vederea acordării acestui ajutor, termenele și condițiile de depunere a cererilor și declarațiilor pe propria răspundere, se găsesc pe site-urile: www.primaria-constanta.ro și www.primaria-constanta.ro/spas.”, au transmis reprezentanții primăriei Constanța.
casa de pensii nu logheaza cu primariile ptr a vedea necesitatii de subventie,,,in judetul constanta