Lucrările de înlocuire a conductelor de termoficare continuă în mai multe zone ale orașului Constanța, în prezent acestea ajungând și pe strada Theodor Burada. Drept urmare, autoritățile locale au decis închiderea circulației rutiere pe o porțiune a acestei străzi, pentru o perioadă de aproximativ o lună.
„Pentru siguranța persoanelor care tranzitează zona, dar și pentru buna desfășurare a lucrărilor, începând de astăzi (miercuri, 22 februarie – n.r.) circulația rutieră va fi blocată pe strada Theodor Burada, pe tronsonul cuprins între strada I.L. Caragiale și strada București, pentru o perioadă de 30 de zile. Închiderea străzii este necesară pentru că lucrările vor afecta prima bandă de circulație. În plus, este necesar spațiu pentru montarea țevilor provizorii pentru a asigura continuitatea furnizării agentului termic, dar și pentru manevrarea în siguranță a utilajelor”, au transmis reprezentanți ai Primăriei Constanța.
Pentru că lucrările se derulează pe trotuar, la limita gardului Cimitirului Central, și pentru prevenirea eventualelor incidente, societatea contractată a montat provizoriu mai mulți popi metalici, urmând ca odată cu finalizarea lucrărilor structura gardului să fie consolidată.
„Rugăm participanții la trafic să manifeste înțelegere și să folosească rutele alternative. Amintim că este vorba despre traseul Magistralei I, aparținând rețelei de transport a agentului termic primar. Acest tronson de magistrală face parte din proiectul de modernizare cuprins în Etapa I finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare axa 7.1, în valoare totală de 50 de milioane de euro, fonduri accesate de Primăria Constanța pentru îmbunătățirea condițiilor de încălzire a populației racordate la sistemul centralizat”, au mai precizat sursele citate.
Be the first to comment