Primăria se laudă că lucrările de înlocuire a conductelor din rețeaua de termoficare nu afectează furnizarea căldurii în casele constănțenilor

Continuă înlocuirea conductelor rețelei de transport a agentului termic în Constanța. FOTO: Primăria Constanța

Primăria Constanța a anunțat marți, 14 februarie, că lucrările efectuate de societatea de termoficare pentru înlocuirea conductelor rețelei de transport a agentului termic în Constanța continuă, „însă fără ca în casele constănțenilor să fie întreruptă furnizarea căldurii”.

„Pentru a asigura continuitatea furnizării agentului termic, constructorul realizează un traseu provizoriu de conducte astfel încât să poată monta în canalul termic conductele preizolate”, au precizat reprezentanții instituției.

În momentul de față lucrările se derulează în zona Gării. Este vorba despre traseul Magistralei I, aparținând rețelei de transport a agentului termic primar. Acest tronson de magistrală face parte din proiectul de modernizare cuprins în Etapa I finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare axa 7.1, în valoare totală de 50 de milioane de euro, fonduri accesate de Primăria Constanța pentru îmbunătățirea condițiilor de încălzire a populației racordate la sistemul centralizat.

În etapa 1 se reabilitează tronsoane de rețea termică primară din magistrala I de termoficare – bulevardul 1 Mai și bulevardul Alexandru Lăpușneanu, cu o lungime a rețelelor de 21,6 km (43,2 km conducte).

Până în prezent au fost executate lucrări pe un tronson de peste 11 km din cei 21,6 de km prevăzuți în contract.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*