Procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța au dispus joi, 02 februarie, reținerea unui bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Astfel, potrivit DIICOT Constanța, începând cu luna septembrie 2022 şi până în prezent, bărbatul a comercializat, în repetate rânduri, cannabis pe raza județului Constanța.
În urma a patru percheziții domiciliare efectuate în cursul zilei de joi, 02 februarie, a fost identificată și ridicată cantitatea de aproximativ 2,7 kilograme de canabis și două dispozitive de mărunțire.
În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Duminică, 17 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Cu acest prilej, la parohia „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sf. M. Mc. Teodor Tiron și Sf. Ierarh Luca al Crimeei” din Constanța […]
Un grup de 40 de jandarmi, din cadrul Inspectoratului Județean Constanța, se va prezenta în zilele de 16 și 17 septembrie la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța în vederea completării rezervelor sau pentru ajutorarea […]
Voleibalista Loredana Ștefania Dobriceanu și handbalistul Andrei Hodorogea, ambii componenți ai Clubului Sportiv Medgidia, au hotărât să ducă mai departe povestea de dragoste ce îi unește și să-și unească destinele. „Voleibalista noastră, Dobriceanu Loredana Ștefania […]
Be the first to comment