În județul Constanța nu avem drumuri blocate sau închise, dar se circulă în condiții de iarnă

În județul Constanța nu avem drumuri blocate sau închise, dar se circulă în condiții de iarnă. FOTO: RAJDP Constanța

Autoritățile locale anunță că, în acest moment, în județul Constanța nu există drumuri blocate sau închise, iar circulația autovehiculelor se desfășoară în condiții de iarnă.

Astfel, în cursul nopții, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanţa, a patrulat și a acționat cu 107 utilaje și a răspândit 678 de tone de sare și 5.000 litri de clorură de calciu pe drumurile naționale din județele Constanța, Călărași, Brăila, Tulcea, Ialomița și pe autostrăzile A2 și A4.

La ora 05.00, carosabilul era umed pe Autostrăzile A2 și A4 și pe drumurile naționale din județele Constanța și Călărași și parțial umed în județele Ialomița, Brăila și Tulcea, unde sunt și sectoare cu zăpadă frământată.

În județul Constanța nu avem drumuri blocate sau închise, dar se circulă în condiții de iarnă. FOTO: DRDP Constanța

„Reamintim participanților la trafic că până duminică, 29 ianuarie, la ora 10.00, Dobrogea și Muntenia se află sub incidența unui cod galben de precipitații, care vor fi mai întâi sub formă de ploaie, transformându-se apoi în lapoviță și ninsoare, cu intensificări ale vântului ce vor viscoli ninsoarea. Vă rugăm să circulați cu atenție și prudență și să porniți la drum numai dacă aveți autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă”, au transmis reprezentanții instituției.

De asemenea, echipele Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, au acționat în partea de vest a județului, unde sunt precipitații sub formă de ninsoare și rafale de vânt. S-a intervenit în zona localităților Seimeni, Rasova, Dunărea, Aliman, Tortomanu, Siliștea și Târgușor cu material antiderapant încă din cursul nopții și se va acționa și pe timpul zilei pentru a menține drumurile practicabile pe toate sectoarele.

În județul Constanța nu avem drumuri blocate sau închise, dar se circulă în condiții de iarnă. FOTO: RAJDP Constanța

„Pe toate drumurile județene se circula acum în condiții de iarnă. Recomandăm participanților la trafic să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și să nu se deplaseze decât dacă mașinile sunt pregătite pentru sezonul rece”, au precizat reprezentanții RAJDP Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*