O serie de avarii și lucrările de modernizare a rețelei de termoficare îi lasă din nou pe constănțeni fără apă caldă și căldură

Din nou fără apă caldă și căldură. FOTO: Pixabay
Din nou fără apă caldă și căldură. FOTO: Pixabay

Din cauza unor avarii apărute marți, 24 ianuarie, în rețeaua de transport amplasată pe străzile Cișmelei, Intrarea Ion Alexandrescu și  Adamclisi, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum și a încălzirii în Tomis III, Tomis Nord, Grăniceri și o parte din cartierul Inel I.

Echipele de intervenție ale Societății Termoficare Constanța SRL au început lucrările de eliminare a avariei.

„Estimăm reînceperea furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum și a încălzirii în cursul acestei zile. Vă mulțumim de înțelegere și ne cerem scuze consumatorilor noștri afectați de această avarie”, au transmis reprezentanții societății.

De asemenea, având în vedere demararea lucrărilor de modernizare a rețelei termice de transport, s-a oprit furnizarea energiei termice în cartierul Tomis III din Constanța. Potrivit Societății Termoficare Constanța SRL este vorba despre consumatorii arondați punctului termic 54. Pe durata executării acestor lucrări, toți consumatorii arondați la punctul termic menționat nu vor beneficia de apă caldă de consum si încălzire.

„Oprirea furnizării energiei termice este solicitată de către executanții lucrărilor tehnologice de înlocuire a conductelor vechi în scopul modernizării și a creșterii calității serviciului de termoficare în sistem centralizat. Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioada de circa 8 ore”, au mai precizat sursele citate.

Persoanele afectate au la dispoziție numărul de telefon al Dispeceratului Societății de Termoficare Constanța: 0241/616.792.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*