Combaterea șederii ilegale rămâne în continuare o prioritate a polițiștilor de imigrări din Constanța.
Astfel, la data de 4 ianuarie, polițiști ai Serviciului pentru Imigrări al județului Constanța au desfășurat o acțiune pe raza de competență, scopul fiind combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini în România.
În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat doi bărbați de 30, respectiv 48 de ani, ambii din Turcia, care desfășurau activități lucrative la societăți comerciale din județ, fără a avea aviz de angajare.
Ca urmare a celor constatate, pe numele bărbaților, polițiștii de imigrări au emis decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La finalizarea verificărilor, față de reprezentanții societății comerciale vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Be the first to comment