FOTO VIDEO Arhiepiscopul Tomisului organizează slujba de Bobotează în Portul Tomis. Peste 150.000 de sticle cu apă sfințită sunt pregătite credincioșilor

A început etichetarea sticlelor în care va fi pusă apa sfințită. FOTO Adrian Boioglu

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, organizează slujba de Boboteaza în Portul Tomis și a anunțat că peste 150.000 de sticle cu apă sfințită sunt pregătite credincioșilor. La slujba religioasă sunt așteptate 20.000 de persoane.

Etichetarea sticlelor care vor fi umplute cu apă sfințită a început deja. Arhiepiscopul Tomisului a explicat în ce constă această sărbătoare.

“Iată după prima zi a anului în care Fiul lui Dumnezeu își primește numele de Isus, la tăierea împrejur, după obiceiul iudeilor și statornicirea acestei sărbători, ziua Sfântului Vasile cel Mare, avem mare sărbătoare cosmică – Sărbătoarea Bobotezei, aici, la Tomis, unde avem și mare, și în apropiere, și Dunărea. Sărbătoarea este pregătită cu multe daruri și osteneli. Aici se etichetează cele 150.000 de sticle care se vor umple poimâine, pe data de 5, în Ajunul Bobotezei.

Este o osteneală plăcută pe care credincioșii noștri o pregătesc cu multă dragoste și cu multă bucurie. Sărbătoarea Bobotezei este sărbătoarea darurilor, pentru că cel ce a coborât de sus din cer și s-a născut în ieslea din Betleem, iată la această sărbătoare îl vedem desăvârșit în râul Iordan, unde, venind, Iordanul s-a dat la o parte ca oarecând Marea Roșie, când Moise a venit cu poporul din Egipt și ca să scape de robie, trebuia să treacă prin Marea Roșie, cu toiagul a făcut semnul crucii în mare și s-a făcut zid și potecă prin mijlocul mării și iudeii au trecut pe acolo”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

Slujba de sfințire a apelor va avea loc mai întâi pe 5 ianuarie, iar apoi în ziua de Bobotează vor fi scoase pe străzi butoaie cu apă sfințită.

“Iată acest eveniment mântuitor pentru noi pentru că intrând în apă, apa s-a sfințit și toate apele se sfințesc de Bobotează și prin sfințirea apei ne sfințim și noi. Această apă se sfințește doar în două zile și în cadrul Sfintei Liturghii, către sfârșitul Sfintei Liturghii, în ajun, pe 5 ianuarie și în ziua de Bobotează. De aceea, și noi în Ajun, la 5.25 dimineața, vom începe Sfânta Liturghie ca să fim gata până pe la ora 7 – 7.30 să sfințim apă în fața Catedralei, unde sunt pregătite zeci de butoaie, multe dintre ele mari, de către 5.000 de litri fiecare și altele de câte 2.000 sau 1.000 de litri sau 500 de litri, în așa fel încât să avem peste 100.000 de litri ca să umplem cele 150.000 de sticle și să aibă credincioșii în ziua de Bobotează, să ia apă sfințită.

Și atunci vom merge cu carele cu boi și cu măgari la Portul Tomis și acolo vom sfinți apa, vom sfinți și marea. Butoaiele vor merge prin oraș, vor mai da apă creștinilor care vor ieși în cale. Preoții vor stropi cu agheazmă, să sfințească orașul nostru, un oraș creștin, botezat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, pentru că de aceea se numește Constanța, s-a numit din vechime Tomis.  Sticlele vor fi așezate în formă de cruce a Sfântului Andrei în portul Tomis și le împărțim în zoua de Bobotează după sfințirea apei”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

El mizează pe prezența a 20.000 de credincioși la slujba de Bobotează.

“Iată, anul trecut erau restricții. Vă aduceți aminte. Autoritățile ziceau să nu veniți, eu le spuneam să veniți, că nu e niciun rău. Și iată, am primit confirmări de la justiție că nu s-a îmbolnăvit nimeni. Nu am fost amendat, nu am fost criticat, ci dimpotrivă, s-a confirmat că sărbătoare a intrat în drepturile ei, pentru că apa sfințită vindecă și nu îmbolnăvește.

Dacă anul trecut au fost peste 10.000, sper să fie 20.000 anul acesta și vor fi, pentru că oamenii sunt dornici să sărbătorească această zi frumoasă, plină de daruri”, a afirmat ÎPS Teodosie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*