Sectorul Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă a organizat în luna decembrie, cu ocazia „Nașterii Domnului – Crăciunul”, un proiect de activitate ce a avut ca scop interacțiunea și întrajutorarea persoanelor aflate în Centrul de Îngrijire și Asistență Poarta Albă.
În acest sens, opt persoane private de libertate, împreună cu membrii specialiști din cadrul Sectorului Reintegrare Socială, au colindat beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Poarta Albă și au oferit obiecte confecționate de persoanele private de libertate în cadrul atelierelor ocupaționale.
De asemenea, cu această ocazie, au fost derulate activități recreaționale în comun cu beneficiarii centrului. Cu această ocazie, angajații Sectorului Reintegrare Socială au organizat și o strângere de fonduri, din care au fost achiziționate fructe și dulciuri pentru beneficiarii centrului.
Aceste demersuri a adus și un răspuns pozitiv, atât din partea comunității, cât și din partea persoanelor private de libertate, care au dat dovadă de implicare afectivă, dovedind solicitudine și respect față de persoanele vulnerabile din comunitate.
Be the first to comment