Jandarmii constănțeni au depistat, în municipiul Constanța, un bărbat care oferea spre vânzare 90 de cutii ce conțineau, fiecare, câte 60 de bucăți de articole pirotehnice de divertisment.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, cercetând materialele pirotehnice, jandarmii au observat că unele dintre acestea aveau pe etichetă instrucțiuni care le încadrau într-o categorie de articole interzise a fi comercializate sau deținute de către persoana în cauză, fiind articole pirotehnice de divertisment categoria a treia. Restul cutiilor, identice cu primele, nu aveau instrucțiuni în limba română, fapt sancționat de asemenea de către lege.
Jandarmii au întocmit acte de sesizare pentru faptele constatate, urmând ca cercetările să fie continuate de autoritățile competente.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Medgidia organizează miercuri, 30 august 2023, de la ora 10.30, la sediul instituției din strada Olteniei nr.1, Compartimentul Urbanism, dezbaterea publică cu privire la: Elaborare P.U.Z. – Construire imobile C1 ȘI C2 – […]
Vizită de trei zile a unui echipaj de distrugător britanic la Constanța. Nava de război HMS Duncan a sosit dumincă în port și va rămâne aici până pe 11 noiembrie. Militarii britanici vor avea timp […]
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică la Constanța, iar atenționarea este valabilă până la ora 23.00 În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin […]
Be the first to comment