Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unor conducte și vane de legătură la nivelul sistemului de alimentare cu apă, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei în orașul Techirghiol, din noaptea de vineri, 09 decembrie, ora 23.00, până sâmbătă, 10 decembrie, ora 19.00.
În acest interval de timp, vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitate.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, au precizat reprezentanții societății.
Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 10 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție apă și de canalizare, stație nouă de pompare apă și conducte aferente din localitatea Techirghiol și reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție din localitatea Biruința, județul Constanța, în valoare totală de aproximativ 40 de milioane de lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Be the first to comment