Cu ocazia Zilei Naționale a României, Primăria Medgidia vă invită să participați la manifestările organizate în municipiu.
Astfel, începând cu ora 11.00, va avea loc ceremonialul de depunere de coroane care se va desfășura la Monumentul Eroilor.
Marea sărbătoare a românilor va continua în Piațeta Decebal, începând cu ora 13.00, cu un spectacol incendiar susținut de artista Maria Luiza Mih alături de membrii formației Ceterașii din Maramureș.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria municipiului Constanța a anunțat joi, 30 martie, că grădinița cu program prelungit „Amicii” a fost modernizată, iar 360 de preșcolari își vor desfășura activitățile educaționale în condiții optime, „la standardele comparabile cu cele din […]
În perioada 21 – 23 octombrie, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul altor structuri cu competențe pe linia ordinii și siguranței publice (inspectorate de poliție județene, servicii pentru imigrări județene, Serviciul Poliție […]
RAJA SA Constanţa va executa luni, 12 aprilie, operațiuni periodice de întreținere a rezervoarelor de înmagazinare apă potabilă de la nivelul stațiilor de pompare ce deservesc localitățile Amzacea, Pelinu, Comana și Tătaru. Potrivit RAJA SA, […]
Be the first to comment