În perioada 12 – 14 noiembrie, la Constanța au loc Zilele Dobrogene de Film. Evenimentul propune publicului o serie de proiecții de filme românești și străine co-produse de cineaști din țări aflate în regiunea Mării Negre sau filmate în zona Dobrogei.
Intrarea la proiecții este gratuită, iar acestea vor avea loc la Centrul Multifuncțional Educațional Pentru Tineret „Jean Constantin” (Bulevardul Ferdinand 56) și la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța (Strada Lahovari Ion 2). În plus, la eveniment vor participa actori precum Olimpia Melinte, Bogdan Farcaș sau Nicoleta Hâncu, care vor sta de vorbă cu publicul la finalul proiecțiilor.
Programul Zilelor Dobrogene de Film se deschide sâmbătă, 12 noiembrie, la ora 15.30 la Centrul MEPT „Jean Constantin” cu Between Two Dawns/ Din zori până în zori (2021, r. Selman Nacar), o co-producție Turcia – România multi-premiată la festivalurile de profil. Filmul este un portret tulburător al Turciei contemporane, în care onoarea familiei este, în continuare, mai presus de orice.
Tot sâmbătă, la Centrul MEPT „Jean Constantin”, de la ora 17.30 va avea loc proiecția filmului Căutătorul de Vânt (2022, r. Mihai Sofronea, co-producție România – Bulgaria)). Filmat în Dobrogea, filmul spune povestea unui bărbat (interpretat extraordinar de actorul Dan Bordeianu) care află că mai are puțin timp de trăit, dar regăsește frumusețea vieții. La proiecție vor fi prezenți regizorul Mihai Sofronea, dar și actorii Olimpia Melinte, Adrian Titieni și Elias Ferkin.
Duminică, 13 noiembrie, de la ora 17.30, la „Jean Constantin” publicul este așteptat la proiecția … Poate mai trăiesc și azi (2020, r. Tudor Cristian Jurgiu, co-producție România-Grecia), o poveste de dragoste neobișnuită, filmată la mare și inspirată din filme, cărți și folclor. Nicoleta Hâncu, actrița din rolul principal, va fi prezentă la Constanța.
În ultima zi a evenimentului, spectatorii sunt așteptați la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța de la ora 18.00 pentru filmul Breaking News (2017, r. Iulia Rugină) filmat în Dobrogea, cu Andi Vasluianu și Voica Oltean în rolurile principale. Filmul spune povestea unui cunoscut reporter TV care trebuie să realizeze unul dintre cele mai grele reportaje din viața lui. Iar ultima proiecție din program este Neidentificat (r. Bogdan Georgi Apetri, 2020), un film polițist premiat la Festivalul Internațional de Film Transilvania sau la Festivalul de Film de la Varșovia. Actorul din rolul principal, Bogdan Farcaș, va fi prezent la Constanța pentru o discuție cu publicul.
Zilele Dobrogene de Film este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța.
Be the first to comment