Nava fluvială de pasageri Avalon Passion a avut luni, 17 octombrie, o scurtă escală în portul Constanța, cu 133 de turiști la bord. Cei mai mulți dintre aceștia sunt americani și canadieni, dar la bord sunt și pasageri din Marea Britanie, România, Malaezia.
Pentru pasagerii de pe nava Avalon Passion a fost organizat un tur în zona veche a orașului Constanța, care a inclus câteva obiective turistice importante.
Avalon Passion, pavilion Elveția, a fost construită în anul 2016, are o lungime de 135 metri, iar echipajul este format din 47 de persoane.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Federația Națională a Sindicatelor Portuare (FNSP) iese din nou în stradă. Protestul este programat pentru 9 martie, între orele 9.00 și 11.00 în fața sediului CNAPMC. Sindicaliștii spun că au tot făcut demersuri în ultimii […]
În contextul incidentului creat de autoritățile din Belarus prin deturnarea unui avion pentru a aresta un opozant politic, Teatrul de Stat Constanța a realizat un parteneriat cu televiziunile locale pentru a difuza vineri, 28 mai, […]
Două persoane și-au găsit sfârșitul în cursul zilei de duminică, 7 iulie, înjunghiate. Prima dintre victime, este un om al străzii, ucis de partenerul de băutură, iar cea de-a doua, o femeie, ucisă de propriul […]
Be the first to comment