Angajați ai Căpităniei Portului Cernavodă au reușit să recupereze joi, 6 octombrie, din Canalul Dunăre – Marea Neagră, în zona podului Sfânta Maria, o femeie de 31 de ani aflată în pericol de înec.
Șalupa Căpităniei Portului Cernavodă se afla în zonă când femeia a fost observată în apă. Conducătorul ambarcațiuni a sărit imediat după ea și a reușit să o salveze.
Femeia a fost preluată apoi de salvatorii alertați prin 112.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Republica Moldova a fost gazda primei ediții a Campionatului European de Haltere pentru tineri sub 17 ani, desfășurat la prestigiosul complex cultural sportiv Chișinău Arena. Evenimentul, care a avut loc în perioada 1 – 10 […]
În această săptămână, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” prezintă Concertul Extraordinar – Orchestra de Cameră a Filarmonicii Brașov și opera „Traviata”. Biletele pot fi achiziționate de pe www.tnobconstanta.ro/bilete și de la Agenția Teatrului. Informăm […]
Istoria de peste 100 de ani a Cazinoului din Constanța va intra într-un capitol nou: vara viitoare, clădirea emblematică de pe faleza celui mai mare oraș românesc de la Marea Neagră va fi redată circuitului […]
Be the first to comment