Polițiștii locali constănțeni desfășoară permanent acțiuni ce au ca scop descurajarea activităților de depozitare ilegală a gunoiului pe domeniul public și aplică sancțiuni ori de câte ori situația o impune.
Potrivit DGPL Constanța, numai în ultima săptămână au fost surprinse șapte persoane, în diferite zone ale orașului, care au aruncat la coșulețele stradale sacii plini cu gunoi menajer ce ar fi trebuit depuși la platformele de colectare a gunoiului, special amenajate în acest sens. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate de polițiștii locali pentru încălcarea prevederilor HCL 77/2021 a fost de 4.000 de lei.
„Facem din nou apel la constănțeni să nu mai arunce gunoaie la întâmplare, să păstreze curățenia și să nu mai lase urme pe unde trec. În coșulețele stradale se depun deșeurile de mici dimensiuni de care doriți să vă debarasați când vă aflați pe stradă”, transmite DGPL Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cifre generoase pentru oferta de școlarizare a Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” din Constanța. 47 locuri au fost anunțate pentru concursul de admitere la Secția Militară și alte 802 la Secția Civilă. La Secţia militară, […]
Teatrul de Stat Constanţa (TSC) salută intrarea în ANUL OVIDIUS, în care comemorăm 2000 de ani de la moartea poetului ce ne-a întemeiat oraşul din punct de vedere cultural. Le dorim constănţenilor ca, în acest […]
Polițiștii constănțeni au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de armă, pentru a prinde o tânără aflată la volanul unui autoturism, care nu a oprit la semnalele regulamentare. Potrivit IPJ […]
Be the first to comment