Primăria Constanța anunță că sirena de alarmare publică de pe imobilul situat pe strada Interioară III va fi mutată pe o clădire de pe strada Interioară I.
Potrivit reprezentanților instituției, această decizie de relocare a fost luată în urma efectuării unui studiu de audibilitate.
„La finalizarea relocării, astăzi sau mâine, vor avea loc verificări prin impulsuri scurte ale sirenei. Vă rugăm să nu intrați în panică!”, au mai transmis sursele citate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O navă aflată în portul Agigea a fost pusă în pericol la sfârșitul acestei săptămâni de reprezentanții unei companii care au oprit generatorul de curent și au încercat debarcarea echipajului. Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, […]
Cea mai mare petrecere de revelion de la malul mării are loc în Piața Ovidiu din Constanța. Asociația “Descoperă Constanța” în parteneriat cu Primăria Constanța anunță Revelionul 2017! Mai sunt mai puțin de două săptămâni […]
Două persoane, un bărbat de 55 de ani și o femeie de 38 de ani, au murit miercuri, 3 mai, într-un accident rutier petrecut ieșirea din comuna Lumina spre Năvodari, în care au fost implicate un […]
Be the first to comment