Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat miercuri, 28 septembrie, printr-o nouă postare pe pagina sa de Facebook, că proiectul noului stadion din oraș „a intrat în linie dreaptă”, iar constănțenii vor avea în curând o arenă modernă.
„Constanța va avea o arenă ultramodernă, cu o capacitate de 18.190 de locuri. Astăzi (miercuri, 28 septembrie – n.r.), alături de domnii Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, am parcurs ultima etapă dinaintea emiterii Hotărârii de Guvern pentru finanțarea noului stadion <<Gheorghe Hagi>> și am prezentat proiectul în fața comisiei interministeriale. A fost aprobat în unanimitate”, a precizat edilul.
El a explicat și ce urmează să se întâmple în continuare, până la execuția arenei:
- Ministerul Dezvoltării va elabora proiectul de HG care va sta pe site, în dezbatere publică, timp de 15 zile;
- Proiectul va pleca pe circuitul ministerial de avizare;
- Va fi emisă Hotărârea de Guvern (cred eu, cel târziu în luna octombrie).
„Din acel moment, simultan, lucrurile se vor partaja astfel: noi ne vom ocupa de diligențele pentru emiterea HG de demolare a stadionului actual și de demolarea efectivă, iar Compania Națională de Investiții (CNI) va avea în vedere proiectarea și execuția noului stadion. Avem ambiția ca în toamna anului viitor să începem efectiv construirea noii arene. Constanța avea nevoie de mult timp de un astfel de proiect și mă bucur foarte mult că se întâmplă. Orașul merită din plin acest stadion, care va putea găzdui evenimente sportive și culturale majore”, a mai scris primarul Vergil Chițac.
Be the first to comment