Poliţiştii de la Transporturi Maritime au descoperit peste 3.500 de seturi de jucării și peste 10.000 de alte jucării, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 650.000 de lei.
Potrivit IPJ Constanța, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au verificat marți, 27 septembrie, în Portul Constanţa Sud-Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din Republica Moldova.
În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 3.528 de seturi de jucării și 10.249 de jucării, bunurile purtând însemne ale unor mărci înregistrate, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective. Mărfurile, estimate la aproximativ 651.500 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, conform Legii 84/1998. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Be the first to comment