Polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au desfășurat activități într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Un bărbat a fost reținut.
Potrivit IPJ Constanța, în cursul zilei de vineri, 23 septembrie, polițiștii de la Transporturi Maritime Constanța au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, la persoane bănuite că și-ar fi însușit, prin mijloace frauduloase, 50 de tone de îngrășăminte, având o valoare de aproximativ 50.000 de euro.
La percheziții au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, peste 13.000 de euro, totodată fiind indisponibilizat un cap tractor și o semiremorcă, susceptibile de a fi fost folosite la săvârșirea infracțiunii.
În urma administrării probatoriului în cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a reținut un bărbat, de 32 de ani, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. De asemenea, în sarcina bărbatului a fost reținută săvârșirea infracțiunii de conducere cu numere false.
Bărbatul va fi prezentat sâmbătă, 24 septembrie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, în vederea arestării preventive.
Be the first to comment