Alertă în Medgidia în această dimineață. Un bloc întreg a fost afectat de o explozie de butelie. O persoană a ajuns la spital cu arsuri, iar alte 80 au fost evacuate în urma deflagrației.
Apelul la numărul de urgență 112 a venit la ora 7.15. Două autospeciale de la Detașamentul Medgidia au intervenit pentru stingerea incendiului care a urmat. O persoană, bărbatul care se afla în apartamentul în care a explodat butelia, a fost transportată la Spitalul Municipal Medgidia. Medicii au stabilit că el avea arsuri de gradul 1-2 pe 30% din suprafața corpului. Ulterior, pacientul în vârstă de 75 ani a fost transportat la Spitalul de Urgență Constanța.
După ce echipele de urgență și-au terminat ancheta, reprezentanții Primăriei Medgidia au mers în inspecție la apartamentele afectate.
“Sunt 11 apartamente distruse interal. Acolo nu se mai poate locui până când nu sunt înlocuite ușile și ferestrele. Am activat o comisie care să ne spună dacă a fost afectată structura de rezistență a blocului. Chiar și așa, până reparăm ușile și ferestrele apartamentelor am dispus relocarea a aproximativ 20 persoane”, a declarat, pentru Constanța NEWS, viceprimarul Luminița Vlădescu.
UPDATE 16.00: Primăria Medgidia a cumpărat deja ușile pentru fiecare apartament și pe cele de intrare în imobil. Ferestrele vor fi și ele înlocuite în următoarele 24 ore. Cheltuiala de peste 20.000 lei va fi suportată din bugetul local.
Be the first to comment